Readucerea capului lui Mihai Viteazul la Mănăstirea Dealu

Readucerea capului lui Mihai Viteazul la Mănăstirea Dealu


La 26 august 1920, Târgoviștea a trăit un moment de mare emoție patriotică: readucerea capului voievodului Mihai Viteazul la Mănăstirea Dealu, care a fost mai întâi pus la adăpost în orașul rusesc Kerson, în timpul ocupației germane din Primul Război Mondial, apoi, spre sfârșitul războiului, la Iași. 
 
De la Mitropolia din Iaşi, rǎmǎşițele marelui voievod au strǎbǎtut Piața Unirii şi s-au îndreptat spre garǎ, unde trupele au prezentat onorul marelui dispǎrut, simbol peste veacuri al unitǎții tuturor românilor. 
 
În gara orașului Târgoviște, împodobită de sărbătore, a sosit trenul special, așteptat de autoritǎțile militare, civile şi de clerul acelor momente. 
 
Dupǎ oficierea unei scurte ceremonii religioase, racla în care se afla capul marelui erou național a fost depusǎ pe un afet de tun acoperit cu drapele tricolore şi s-a îndreptat spre Mǎnǎstirea Dealu. 
 
La acest cortegiu a participat un public numeros, incluzând familia regală, Regele Ferdinand I și Regina Maria, împreună cu membrii Guvernului,  iar Nicolae Iorga a rostit cuvinte omagiale în numele Academiei și a Ligii Culturale. 

Să ne cunoaștem istoria și să o respectăm!

Alte sugestii

Arhitect celebru târgoviștean
Prima descriere detaliată a monumentelor Curții Domnești
Ion Heliade-Rădulescu – personalitate marcantă
Monumentul Eroilor Revoluției
Ziua Școlii „Ioan Alexandru Brătescu Voinești”