Monumentul Eroilor Revoluției
Ridicat în mai 1991, la inițiativa unui grup de creștini, sub îndrumarea preotului I. Ceaușu de la Biserica Albă, Monumentul Eroilor Revoluției se află amplasat în Piața Mihai Viteazul, în fața Catedralei Mitropolitane.
Aici sunt comemorați martirii căzuți în timpul Revoluției din Decembrie 1989, pentru libertate și demnitate.
Prin Legea 138 din 19 decembrie 1994, Municipiul Târgoviște a fost declarat oraș martir al revoluției, în semn de cinstire a eroismului manifestat și a memoriei martirilor căzuți.
La Târgoviște și-au pierdut viața mai multe persoane în acele momente tulburi, primul martir căzând în seara de 23 decembrie.
În fiecare an, autoritățile județene și locale, alături de alte instituții, asociații, ONG-uri, dar și numeroși dâmbovițeni participă la manifestări dedicate Zilei Revoluției Române de la 1989, eveniment semnificativ al istoriei moderne a României.