IENĂCHIŢĂ VĂCĂRESCU (~1740 – 12.VII.1797) - poet, filolog, istoric. Se trage dintr-o veche familie boierească cu tradiţii în cultura românească. Desfăşoară o bogată activitate politică şi diplomatică, pe care o va descrie în lucrarea “Istoria a prea puternicilor împăraţi otomani”, una din cele întâi scrieri memorialistice din literatura românească. Opera sa, redusă ca întindere, a înrâurit puternic evoluţia ulterioară a poeziei româneşti. În semn de recunoştinţă, primul gimnaziu îi poartă numele – azi Colegiul Naţional “Ienăchiţă Văcărescu” – în faţa căruia se află şi bustul său. De asemenea o stradă din Târgovişte are numele său.

ION HELIADE-RĂDULESCU (n. 6 ianuarie 1802, Târgovişte — d. 27 aprilie 1872, Bucureşti) a fost un scriitor, filolog şi om politic român, membru fondator al Academiei Române şi primul său preşedinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepaşoptistă. Se naşte la Târgovişte pe data de 6 ianuarie, 1802, fiul lui Ilie Rădulescu şi al Eufrosinei Danielopol. Este autor a numeroase traduceri, imitaţii şi prelucrări din clasici ai literaturii universale (Boileau, La Fontaine, Dante Aligheri, Goethe, Byron ş.a). A militat pentru unificarea limbii române literare (Gramatica românească), 1828. Membru fondator al Societăţii Academice Române (Academia Română) şi primul preşedinte al acesteia (1867 - 1870). Este un militant pentru drepturile omului fiind însă adeptul acțiunilor moderate de acest gen fiind împotriva revoluționarilor ultranaționaliști. Heliade domina o jumătate de secol de poezie românească.

VASILE CARLOVA (4 februarie 1809 la Buzau - 18 septembrie 1831 la Craiova) poet si ofiter, care desi a scris doar cinci poezii a intrat in Istoria literaturii romane a lui George Calinescu. În 1828- scrie "Ruinurile Targovistei", tiparita la 20 martie 1830, in aceeasi gazeta, cu o prezentare a lui Heliade Radulescu, care ii prevedea un stralucit viitor literar: "geniul sau cel poetic fagaduieste mult pentru limba romaneasca, cea atat de frumoasa sub pana lui."

GRIGORE ALEXANDRESCU a fost un poet și fabulist român.S-a născut la Târgoviște, pe data de 22 februarie în anul 1810, în mahalaua Lemnului. Rămâne orfan și sărac, dar de mic dovedește o inteligență deosebită și o memorie extraordinară. Învață greaca și franceza. A devenit elev la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, fiind coleg cu Ion Ghica. Face cunoștință cu Ion Heliade Rădulescu. Îi uimește pe toți prin talentul său poetic. Un timp va locui acasă la Heliade, care-i va publica prima poezie, Miezul nopții, în Curierul Românesc, urmată de elegia Adio. O vreme a fost ofițer, dar a demisionat (1837). Din pricina unor scrieri (Anul 1840 și Lebăda și puii corbului) este întemnițat. A ocupat funcții mărunte. În 1848 e redactor al ziarului Poporul suveran. În ultimii 25 de ani de viață a fost marcat de alienare mintală. A murit sărac la București în anul 1885. Vasile Alecsandri, într-o scrisoare trimisă din Paris lui Alexandru Papadopol-Calimah, deplângea nepăsarea față de cel mai de seamă fabulist român: „Moartea bietului Alexandrescu nu m-a mîhnit atît de mult (căci el era mort de mai mulți ani), cît m-a mîhnit nepăsarea generației actuale în privirea lui și uitarea în care căzuse renumele lui, odinioară strălucit”.

ALEXANDRU VLAHUȚĂ - n. 5 septembrie 1858, Pleșești, azi Alexandru Vlahuță, județul Vaslui — d. 19 noiembrie 1919, București - a fost un scriitor român, una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale fiind România Pitorească, despre care Dumitru Micu spune că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”. S-a născut la 5 septembrie 1858 la Pleșești, fiu al unui mic proprietar de pământ. A urmat școala primară și liceul la Bârlad, între 1867 și 1878, susținând examenul de bacalaureat la București, în 1879. A urmat timp de un an cursurile Facultății de Drept din București, pe care le-a părăsit din cauza situației materiale precare, devenind institutor și apoi profesor la Târgoviște. Din 1884 până în 1893 a funcționat ca profesor la mai multe instituții de învățământ bucureștene (Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român, Azilul „Elena Doamna”, Liceul „Sfântul Gheorghe”). În 1888 a fost revizor școlar pentru județele Prahova și Buzău. Editează revista Vieața (1893–1896), apoi Sămănătorul (1901), împreună cu George Coșbuc. Din 1901 a funcționat ca referendar la Casa Școalelor. În 1905 se căsătorește pentru a treia oară cu Ruxandra, fiica unui proprietar agrar din Dragosloveni, județul Râmnicu Sărat. În timpul Primului Război Mondial a locuit la Iași, apoi la Bârlad, unde era vizitat de tineri scriitori pe care îi îndruma cu solicitudine; unul dintre aceștia a fost V. Voiculescu. Vlahuță a murit la București la 19 noiembrie 1919. Casa în care a locuit este astăzi Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”.

IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI a fost un prozator român, faimos pentru povestirile sale, scrise inițial pentru copiii săi. Ioan Alexandru Brătescu-Voinești s-a născut la Târgoviște, pe 1 ianuarie 1868, ca descendent al unei familii de boieri. Eroul din nuvela „Neamul Udreștilor” e un strămoș al scriitorului. A făcut Liceul și Universitatea la București. A fost judecător în București, Ploiești, Pitești, Craiova și Târgoviște, unde în anul 1896 s-a stabilit definitiv. Primul volum, culegerea „Nuvele și schițe” i-a apărut în 1903. A urmat în 1906 „În lumea dreptății”, iar în 1912, „Întuneric și lumină”. În anii primului război mondial a scris, în colaborare cu A. de Herz (1887-1936), o piesă de teatru numită „Sorana”. În perioada interbelică a publicat mai puțină proză. Este cunoscut în special pentru scrierile sale pentru copii: „Puiul” (tragica moarte a unui pui de prepeliță), „Privighetoarea”, „Bietul Tric”, „Niculăiță Minciună” (un copil isteț de la țară neînțeles de săteni) ș.a.

MIRCEA HORIA SIMIONESCU s-a născut („mirat", cum îi place să spună) la 23 ianuarie 1928, la Târgovişte, într-o familie descinzând din ramura Brătienilor argeşeni şi din aceea, bucureşteană, a Căciuleştilor, cu întinse ramificaţii în burghezia furnizoare de nume ilustre în medicină, armată, finanţe, drept. Mircea Horia Simionescu, datorită scrierilor sale de-o pregnantă originalitate – apropiate spiritual de Caragiale, Kafka, Cortázar, Borges, Italo Calvino, Urmuz, este considerat de Mircea Zaciu un trouble-fête al literaturii postbelice, iar de Adrian Marino, autorul „celei mai bune şi mai bine organizate parodii antiliterare din întreaga noastrã literatură".Însemnările laboratorului epic al lui Mircea Horia Simionescu s-au structurat în ciclul de patru volume Ingeniosul bine temperat (1969, 1970, 1980, 1983), epopee a erorilor secolului, o glumă enormă a anotimpurilor în derivă. Li se anexează ulterior, centripet, alte scrieri menite să certifice în ficţiune realitatea nudă. Mircea Horia Simionescu a încetat din viaţă în 18 mai 2011.

RADU PETRESCU (n. 31 august 1927 - d. 1 februarie 1982) a fost un prozator român, membru al grupului de la Târgoviște. Este considerat unul dintre precursorii școlii postmoderniste românești. Radu Petrescu face parte din „Școaa de la Târgoviște”, alături de Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu și Tudor Țopa. A debutat în 1970 cu romanul Matei Iliescu, dar s-a consacrat postum, devenind un model pentru prozatorii tineri, pentru generația optzecistă. A absolvit în 1951 Facultatea de Litere a Universității din București. Diarist înfocat ca toți ceilalți membri ai școlii de la Târgoviște a ținut permanent un jurnal, încă din timpul liceului. Trei volume au fost deja publicate, Ocheanul întors, Părul Berenicei și A treia dimensiune, ultimul fiind publicat postum. Editura Humanitas a publicat varianta integrală a Catalogului mișcărilor mele zilnice.Este considerat unul dintre precursorii școlii postmoderniste din România prin transformarea notațiilor de jurnal în fapte tipice oricărei proze ficționale. Romanul Matei Iliescu inserează numeroase pagini de jurnal, combinându-le exemplar cu discursul obiectiv. Radu Petrescu a fost înmormântat la mănăstirea Cernica.

COSTACHE OLĂREANU (n. 1 iulie 1929, Huși - d. 23 septembrie 2000, Iași) a fost un scriitor român din generația Școlii de la Târgoviște. Membru al Școlii de la Târgoviște, grupare literară din care mai făceau parte și Radu Petrescu, și Mircea Horia Simionescu. Cei trei prieteni și membri ai școlii de la Târgoviște au debutat în volum, Mircea Horia Simionescu în 1968, Radu Petrescu în 1970, iar Costache Olăreanu în 1971, cu „Vedere din balcon”. În 1978 publicase cea de-a doua carte, „Confesiuni paralele”, iar cea de-a treia, din 1979, „Ucenic la clasici”, a primit în 1980 Premiul Uniunii Scriitorilor. S-a stins din viață la 23 septembrie 2000 nu departe de Huși-ul natal, la Iași, unde fusese transportat după ce se simțise rău la Vaslui, unde prezidase juriul unui festival de umor.

TUDOR ȚOPA - n. 27 mai 1928,[1] Cernăuți, Regatul României – d. 10 august 2008, București, România - a fost un scriitor și traducător român. Intre anii 1946-1948 a fost student la Facultatea de Filozofie a Universitatii Bucuresti. Dupa Reforma invatamantului din 1948, s-a transferat la Facultatea de Pedagogie si Psihologie a Universității din București pe care a terminat-o in 1950. Licenta a obtinut-o in 1953. A fost curator la primele expoziții retrospective Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Dumitru Ghiață (între 1955-1956), bibliotecar la Biblioteca Centrală de Stat și Biblioteca Centrală Universitară (1957-1962), apoi cercetător științific la Institutul de Cercetări Pedagogice și Psihologice. A debutat cu proză în revista „Luceafărul” în anul 1968, la patruzeci de ani, și a fost membru al „Școlii de la Târgoviște”, din care mai făceau parte Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu și Radu Petrescu. Distinctii : Premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor din Romania - 1985 - pentru romanul " Punte ".