Stadionul „EUGEN POPESCU” - scurt istoric
Principala arenă sportivă din județul Dâmbovița se află în orașul Târgoviște la doar câțiva metri de Turnul Chindiei.
Inițial denumirea Stadionului a fost „Tudor Vladimirescu”. Apoi aceasta a fost schimbatǎ succesiv în „7 Noiembrie”, „Energia”, „Metalul”, „Clubul Sportiv”, „Municipal”.
În prezent poartǎ numele „Eugen Popescu”, în memoria celui care a fost cǎpitanul primei echipe târgoviştene de divizia „A” şi, ulterior, cel mai prolific descoperitor şi şlefuitor de talente din istoria fotbalului local.
În prezent poartǎ numele „Eugen Popescu”, în memoria celui care a fost cǎpitanul primei echipe târgoviştene de divizia „A” şi, ulterior, cel mai prolific descoperitor şi şlefuitor de talente din istoria fotbalului local.
În momentul inaugurării, la 7 noiembrie 1949, arena dispunea de o tribunǎ din beton, vestiare, birouri, case de bilete, pistǎ de atletism, sectoare pentru sǎrituri şi aruncǎri, teren de volei etc.
Stadionul din Târgovişte a gǎzduit – în cei peste 70 de ani de existențǎ – circa 1500 întâlniri ale echipelor locale de fotbal în competiții oficiale interne, de la nivel competițional de campionat raional pânǎ la Divizia „A”. La acestea se mai adaugǎ aproape 100 de jocuri internaționale susținute de echipe târgoviştene cu formații de club din diferite țǎri ale lumii, precum şi de reprezentativele României de juniori sau de tineret.
Pentru prima data în istorie, în anul 2019, stadionul municipal „Eugen Popescu” a intrat într-un proiect de demolare/reconstrucție/reabilitare care va tranforma în totalitate infrastructura anterioară, îndeplinind toate condițiile pentru disputarea meciurilor de prima ligă.