Casa Coconilor


Clădirea a fost ridicată din inițiativa domnitorului Constantin Brâncoveanu, în anul 1701, ca locuință a fiilor săi, fiind așezată „den jos de biserica Sfânta Vineri …”.
 
Din stăpânirea domnească, „Casa coconilor” a ajuns către sfârșitul secolului al XVII-lea în cea a lui Scarlat Hiotu, apoi a fiului acestuia Nicolae Hiotu care a lăsat-o moștenire soției după ce a decedat.
 
Casa era folosită exclusiv pentru școală și probabil era locuită de dascălul Rafail între 1821–1832. La această școală se presupune ca ar fi învățat și marele poet Grigore Alexandrescu.
 
În 1831, în această clădire a funcționat Ocârmuirea Județului.
 
Între 1867 și 1893 a fost reconstruită clădirea actuală în stil neoclasic, păstrând vechile beciuri, sub atenta îndrumare a inginerului topograf Külle.
 
După construirea Prefecturii Județului, a funcționat ca Muzeu de Etnografie, iar în anul 2000 a fost inaugurat Muzeul Național al Poliției Române, muzeu unic în țară cu acest profil.

Alte sugestii

Strada Doctor Benone Georgescu
Festivalul BABEL
Pietre tombale vechi de aproximativ 370 de ani la Biserica Târgului
Ionel Fernic - Trubadurul zărilor albastre
Crucea lui Tudor Vladimirescu