Palatul Copiilor Târgovişte

Palatul Copiilor Târgovişte

Club / Organizator evenimente


Despre

Palatul Copiilor Târgovişte oferă cursuri variate pentru toţi elevii care doresc să-şi petreacă în mod util şi distractiv timpul liber. Prin participarea la diferitele concursuri din CAER şi CAEN dă posibilitatea elevilor talentaţi să se afirme şi să-şi întărească încrederea în forţele proprii.

Coordonatorii de cerc au libertatea să adapteze planificările după nevoile elevilor şi la cererea părinţilor implicaţi în activităţile noastre prin Comitetul de părinţi.

În octombrie 1952, în spaţiul urban al Târgoviştei – cetate de scaun românesc, ia fiinţă, ca expresie a cerinţelor educative, prima instituţie judeţeană de învăţământ cu preocupări în domeniul activităţii extraşcolare. Integrată organic în reţeaua complexă a instituţiilor de educaţie, aici se prelucrează cu măiestrie şi răbdare talentul, pasiunea şi entuziasmul copiilor. Până în anul 1989, instituţia s-a numit Casa Pionierilor, de la această dată a devenit Clubul Copiilor şi Elevilor. Din 1995, datorită importanţei sale ca centru coordonator al cluburilor din oraşele dâmboviţene – Pucioasa, Găeşti, Moreni şi Titu – instituţia devine Palatul Copiilor. Sediul a ramas acelasi, adica la intersectia strazii Calea Câmpulung cu strada Maior Coravu Ion.

Dacǎ la ȋnceput , pentru a răspunde solicitărilor celor mici, au funcţionat opt norme didactice, cu activităţi specifice: modelism, radio, ştiinţele naturii, cultural-artistic şi sportiv, ȋn prezent, funcţionează 23,5 norme, 29 de cercuri: ecoturism, informatică, aeromodelism, radioamatorism, cultură şi civilizaţie engleză , cenaclu literar, teatru, pictură, artă textilă, cor-grup vocal, dans sportiv ,orchestră, canto clasic si popular, fanfară ,chitară, robotică , karate wukf , nataţie,tenis de masa, orientare turisticǎ, creaţie populară, karting, aprox. 2000 elevi frecventează Palatul Copiilor Târgoviște ( inclusiv filialele).

Photo Gallery

Alte sugestii

Casa de Cultură a Sindicatelor

Organizator evenimente

Clubul Studenților

Organizator evenimente

CURTEA DOMNEASCA TARGOVISTE

Organizator evenimente

Complexul Turistic de Natație Târgoviște

Organizator evenimente

Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu”

Organizator evenimente / Bibliotecă