Palatul Copiilor Târgovişte
Palatul Copiilor Târgovişte

Palatul Copiilor Târgovişte

4.5 2 recenzii
Club Organizator evenimente

Despre

Palatul Copiilor Târgovişte oferă cursuri variate pentru toţi elevii care doresc să-şi petreacă în mod util şi distractiv timpul liber. Prin participarea la diferitele concursuri din CAER şi CAEN dă posibilitatea elevilor talentaţi să se afirme şi să-şi întărească încrederea în forţele proprii.

Coordonatorii de cerc au libertatea să adapteze planificările după nevoile elevilor şi la cererea părinţilor implicaţi în activităţile noastre prin Comitetul de părinţi.

În octombrie 1952, în spaţiul urban al Târgoviştei – cetate de scaun românesc, ia fiinţă, ca expresie a cerinţelor educative, prima instituţie judeţeană de învăţământ cu preocupări în domeniul activităţii extraşcolare. Integrată organic în reţeaua complexă a instituţiilor de educaţie, aici se prelucrează cu măiestrie şi răbdare talentul, pasiunea şi entuziasmul copiilor. Până în anul 1989, instituţia s-a numit Casa Pionierilor, de la această dată a devenit Clubul Copiilor şi Elevilor. Din 1995, datorită importanţei sale ca centru coordonator al cluburilor din oraşele dâmboviţene – Pucioasa, Găeşti, Moreni şi Titu – instituţia devine Palatul Copiilor. Sediul a ramas acelasi, adica la intersectia strazii Calea Câmpulung cu strada Maior Coravu Ion.

Dacǎ la ȋnceput , pentru a răspunde solicitărilor celor mici, au funcţionat opt norme didactice, cu activităţi specifice: modelism, radio, ştiinţele naturii, cultural-artistic şi sportiv, ȋn prezent, funcţionează 23,5 norme, 29 de cercuri: ecoturism, informatică, aeromodelism, radioamatorism, cultură şi civilizaţie engleză , cenaclu literar, teatru, pictură, artă textilă, cor-grup vocal, dans sportiv ,orchestră, canto clasic si popular, fanfară ,chitară, robotică , karate wukf , nataţie,tenis de masa, orientare turisticǎ, creaţie populară, karting, aprox. 2000 elevi frecventează Palatul Copiilor Târgoviște ( inclusiv filialele).

Photo Gallery

Alte sugestii

Organizator evenimente
Reședință domnească și capitală între 1396 și 1714, Târgoviștea a deținut mai bine de trei secole statutul de cel mai important centru economic, politico-militar și cultural-artistic al Țării Românesti. Săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul și în împrejurimile orașului au dovedit că această regiune era locuită încă din neolitic. În Muzeul de Arheologie se găsesc vestigii ale culturilor din aceste vremuri, precum și din perioada bronzului și din epoca fierului. Bine ilustrate în muzeu sunt podoabe, unelte și monede geto-dacice, din vremea regilor Burebista și Decebal, precum și din epoca bizantină. Prima mențiune a orașului datează din 1396, iar primul act oficial din 1406 și aparține lui Mircea cel Bătrân, voievod al Țării Românesti, ce a opus trei decenii de rezistență în fața Imperiului Otoman, cu victorii răsunătoare. Din 1424 se păstrează prima reglementare comercială făcută de domnitorul Dan II, ce stabilește relațiile vamale ale târgoveților locali cu alți negustori. Vlad Țepeș urcă pe tron în 1456 și se înscrie în istorie cu victoria din 1462 împotriva sultanului Mehmet II, cuceritorul Constantinopolelui. Voievodul Radu cel Mare reclădește, începând cu 1499 biserica "Sf. Nicolae din Deal", cunoscută azi ca Mănăstirea Dealu. Mihai Viteazul a reușit în 1600, pentru prima oară, unirea celor trei principate românești și era recunoscut în întreaga Europă ca un apărător al creștinătății. Matei Basarab (1632-1654) a fost un mare sprijinitor al culturii. El a întărit fortificațiile orașului, a reparat vechi biserici și a construit multe altele noi. După Constantin Brâncoveanu, care a asigurat timp de un sfert de veac stabilitatea țării, a urmat un secol al domnilor fanarioți. Vechea cetate de scaun este cu adevărat părăsită. Răscoala lui Tudor Vladimirescu, din 1821, după ce strălucește la București, restabilind domniile pământene pe scaunul țării, se sfârșește trist la Târgoviște. Tudor și mulți dintre soldații săi sunt masacrați de eteriști pe locul din fața Mitropoliei, unde s-a ridicat o cruce de piatră, în amintirea lor. Târgoviștenii au participat activ la revoluția română din 1848 și au susținut toate actele politice ale unioniștilor. Modernizarea societății românești la sfârșitul secolului al XIX-lea a însemnat un mare avans economic, ilustrat prin iluminarea orașului în 1863, inaugurarea cursei de diligențe și apoi de cale ferată București-Târgoviște, înființarea primei intreprinderi industriale - Arsenalul armatei și construirea rafinăriilor de petrol. Târgoviștea și-a plătit tributul de sânge în toate marile bătălii ale națiunii: războiul de independență din 1877-1878, primul și al doilea război mondial. Jumătate de secol de dictatură comunistă a provocat constrângeri în viața politică, socială și culturală. După 22 decembrie 1989, o nouă constituție a țării a repus viața politică pe un curs democratic.
Str. REVOLUTIEI nr. 1-3, cod postal 130011