Primul spectacol teatral la Târgoviște

Primul spectacol teatral la Târgoviște


La 20 septembrie 1836, într-o poianǎ, limnitrofă oraşului, din pǎdurea Priseaca, are loc o premierǎ în viața culturalǎ a Târgoviştei: reprezentația, în limba românǎ, cu piesa „Extremele se ating” de Teohari Glǎdescu, jucatǎ de trupa franco-valahǎ a lui Nicolae Gretchi, fiind, de altfel, primul spectacol românesc în aer liber. 

Au interpretat: amfitrionul spectacolului, Bǎlǎnescu, autorul piesei, directorul trupei – şi regizor, totodatǎ –, Stanislas Bellanger şi Henri de Mondonville, primul cǎlǎtor şi scriitor, iar cel de-al doilea profesor şi miniaturist, refugiat în Ţara Româneascǎ. 

Succesul spectacolului îl determinǎ pe ispravnicul oraşului, Mihalache Vlǎdescu, sǎ aprobe trupei „punerea în scenǎ” a unei alte piese în premierǎ. Pe afişul primului spectacol scria: „Cu permisiunea domnului ispravnic / Trupa franco-valahǎ a lui Nicolae Gretchi et companie / Va da astǎzi prima reprezentare a / piesei „Contrariile se atrag” / aforism francez într-un act / de domnul Teohari Glǎdescu (din Kersinov – Chişinǎu – n.n.) / aceastǎ piesǎ va fi urmatǎ de / un supeu / ce va înfrǎți într-o singurǎ noapte / şampanie, / rom şi punci / Spectacolul va începe la ora 15 fix / Târgovişte, 20 septembrie 1836”. Teohari Glǎdescu, la sfârşitul spectacolului, a clamat: „Nepoții noştri vor refuza sǎ creadǎ. Ei vor lua acest curios eveniment dupǎ un episod mitologic. Îl vor cânta în prozǎ şi vers”.

Alte sugestii

Arhitect celebru târgoviștean
Prima descriere detaliată a monumentelor Curții Domnești
Ion Heliade-Rădulescu – personalitate marcantă
Monumentul Eroilor Revoluției
Ziua Școlii „Ioan Alexandru Brătescu Voinești”