Muzeul Tiparului şi al Cărţii Româneşti Vechi

Lângă poarta mare, folosită în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, pe latura de sud-est a Curţii Domneşti, foarte aproape de biserica Sfânta Vineri, se află Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, găzduit în Casa Aramă. Clădirea a fost reconstruită din temelii, pe locul unde odinioară se afla o casă egumenească, la care au trudit călugării de la Mănăstirea Dealu în anul 1802, când un puternic cutremur afectează chiliile acestui lăcaş de cult.
La începutul secolului al XX-lea, casa a fost folosită ca internat şcolar particular, local al poliţiei oraşului, iar în perioada Primului Război Mondial a fost sediu al comandamentului german. Din vechea casă, se mai păstrează acum doar două ziduri de interior. Compusă din pivniţă, parter şi etaj, accesul la etaj făcându-se printr-o scară exterioară din lemn care te conduce într-un cerdac de unde poţi admira monumentele Curţii Domneşti, Casa Aramă este un exemplu de valoare al construcţiilor tradiţionale din zonă.
La parterul clădirii, a fost amenajat Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, ce adăposteşte mărturii ale civilizaţiei unui popor, exprimată printr-unul din cele mai profitabile meşteşuguri – tiparul. Circuitul expoziţiei începe cu prezentarea primelor forme şi suporturi de scriere şi continuă cu momentul inventării tiparului cu litere mobile şi răspândirea lui în Europa. Introducerea tiparului în Ţara Românească este marcată prin tipăriturile în limba slavonă ale lui Macarie: Liturghier (1508), Octoih (1510) şi Evangheliar (1512), realizate la Târgovişte, vatra tipăriturilor din Ţara Românească. De aici, mai târziu, va porni Coresi, cel care va sădi în mintea oamenilor ideea că ”şi în limba română se poate citi cuvântul Domnului” şi a cărui activitate tipografică desfăşurată atât la Târgovişte, cât şi la Braşov este ilustrată în expoziţie (Triod Penticostar – 1578, Evangheliar slavonesc -1579, Evangheliar român – 1561). Impunerea limbii române în tipărituri este evidenţiată prin cărţile scoase de sub presă în secolul al XVII-lea, atât în Ţara Românească (Evanghelia învăţătoare, Pravila de la Govora, Îndreptarea legii), cât şi în Moldova (Cazania lui Varlaam, Psaltirea în versuri a lui Dosoftei) şi Transilvania (Noul Testament de la Bălgrad). Apariția cărţii laice este ilustrată prin tipăriturile realizate de Antim Ivireanu în secolul al XVIII-lea, la Târgovişte, Bucureşti, Buzău şi Râmnic (Panoplia dogmatică, Alixăndria, Pilde filosofeşti), prin manuscrisele şi tipăriturile domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir (Istoria Imperiului Otoman, Descrierea Moldovei, Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor) şi prin istoriile, gramaticile, calendarele de munci agricole şi dicţionarele editate de reprezentanţii Şcolii Ardelene. Scrierile didactice şi de literatură beletristică în ediţii princeps din secolul al XIX-lea ale lui Negruzzi, Alecsandri, Pelimon şi Bolintineanu etalate în expoziţie marchează momentul renunţării la alfabetul chirilic şi al adoptării celui latin. Circuitul muzeului se încheie cu prezentarea primelor trei publicaţii cu caracter regulat: Curierul Românesc (1829), editat de Ion Heliade Rădulescu, Albina Românească (1829), a lui Gheorghe Asachi, şi Gazeta de Transilvania, tipărită de George Bariţiu.

Un interes deosebit din partea vizitatorilor îl stârnesc şi celelalte obiecte expuse în muzeu: ornamentele tipografice, inelele sigiliare, xilogravurile, valoroasele legături de carte şi tiparniţa din secolul al XVIII-lea, piesa de rezistenţă a expoziţiei.