IAZUL MORILOR

Unele urme medievale ale Târgoviștei se păstrează pe latura de nord-vest și nord est prin așa numitul Iazul morilor, un șanț pe care erau canalizate ape derivate din râul Ialomița. 

 

Numit într-o vreme „Iazul cel Bătrân”,  reprezintă un curs de apă artificial, care a constituit o sursă de energie pentru mori și alte instalații, dar și un element defensiv, component al fortificațiilor oraşului vechi. 

 

Lung de peste şapte km şi sǎpat din amonte de podurile Teiş, vǎrsându-se în Ialomița în capǎtul de jos al oraşului, cu albia latǎ de cca. 4 m şi adânc de peste 2 m, dateazǎ de la începuturile stabilirii domniei, fiind în strânsǎ legǎturǎ cu edificarea Curții Domneşti.

 

Dupǎ mutarea capitalei la Bucureşti valoarea strategicǎ a Iazului dispare şi el se transformǎ treptat într-un curs de apǎ artificial pe care se amplasau morile precum şi alte instalații industriale cunoscute în producția tradiționalǎ: ulei, materiale textile – pâslǎ, dispozitive şi instalații pentru irigat. 

 

Iazul era comun pentru toate morile dar nu orice loc putea fi folosit pentru moară. Locul bun de moară, chibzuit de „meşterul cumpănitor de apă" se numea vad sau loc de moară.

 

Pânǎ cǎtre anii 1951-1952 s-au menținut pe Iazul Morilor douǎ instalații de irigat cu roți cu cupe şi canale (jgheaburi) de lemn. Pânǎ la instaurarea comunismului s-au conservat şi au funcționat morile din Târgovişte.