Biserica Albă
Biserică
Audio Guide
Despre
Dintre bisericile medievale, Biserica Albă are o poveste aparte.
Biserica Albă se află pe Calea Domnească, la nr. 287, către Poarta Bucureştilor. Este denumită astfel spre a se deosebi de Biserica Roşie, zidită de vornicul Coandă prin 1545 şi aflată lângă Biserica Albă.
Biserica Albă are o poveste aparte, de la datarea „legendară” a acesteia, până la modul în care au trecut peste ea anii, sute de ani, din secolul al XVI-lea şi până în secolul XXI. Biserica Judeţului, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi sau Biserica Albă a fost greu de datat de către istorici şi arheologi .
Biserica a fost construită la sfârşitul secolului al XVI-lea, începutul secolului al XVII-lea, oricum înainte de anul 1632 când apare în documente pe fosta Uliţă Mare, în partea de sud a oraşului .