Târgoviște: 42 de milioane pentru modernizarea a 2 bulevarde și 15 străzi

Târgoviște: 42 de milioane pentru modernizarea a 2 bulevarde și 15 străzi



Primăria Târgoviște a obținut, prin programul „Anghel Saligny”, o sumă de 42 de milioane de lei. Fondurile vor fi utilizate pentru modernizarea a 2 bulevarde și 15 străzi.

Aceste investiţii reprezintă o etapă majoră de modernizare a infrastructurii municipiului Târgovişte.

„17 străzi cu o lungime de peste 12 km, vor fi reabilitate şi modernizate în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”! Astfel, bulevardele Independenţei şi Libertăţii, străzile Calea Domnească, 9 Mai, Virgil Drăghiceanu, Aleea Griviţa, Gabriel Popescu, Boerescu Zaharia, Maior Brezişeanu Eugen, Calea Câmpulung, Ana Ipătescu, Locotenent Pârvan Popescu, Mihai Eminescu, Barăţiei, Ilfovului, Porumbeilor, Costache Olăreanu vor face obiectul unor ample lucrări de reabilitare şi modernizare, intervenţii care vor viza atât partea carosabilă, cât şi trotuarele”, a precizat primarul Municipiului Târgoviştei, Cristian Stan.

Durata de execuţie nu va depăşi 12 luni, din momentul predării amplasamentului către constructor, iar în perioada imediat următoare va fi lansată licitaţia de execuţie.

„Acestor investiţii adaugăm proiectul de reabilitare a strazilor Oltului, Ion Neculce, Fructelor si Luceafarului, în privinţa căruia licitaţia va fi lansată săptămâna viitoare, investiţia care vizează modernizarea şi reabilitarea străzii Calea Bucureşti, realizată în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, dar şi lucrările de reabilitare care vizează bulevardele Mircea cel Bătrân si Regele Carol, străzile Lt. Stancu Ion, Gării sau pasajul peste calea ferată pe DN 72. Lângă Pavcom, acum în derulare, avem imaginea unei strategii foarte bine articulate de modernizare a infrastructurii stradale a oraşului nostru”, afirmă primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

Alte sugestii

Bradul de Crăciun se aprinde pe 5 decembrie. Programul complet al manifestării!
Lucrări în Târgoviște
Târgoviște se pregătește de sărbătoare! Zilele Cetății, 2024: concerte, expoziții și activități pentru toate vârstele
Table inteligente, în școlile târgoviștene
Stradă închisă pentru asfaltare, în Târgoviște