Strada Cornel Popa, în proporție de peste 80% asfaltată
Lucrările pe strada Cornel Popa, noua arteră, situată pe malul Ialomiței, care face legătura între străzile Gimnaziului și Mihai Bravu, sunt în toi.
La acest moment, strada este în proporție de peste 80% asfaltată, la nivel de prim strat, iar structura pasarelei prin care se asigură accesul pe Mihai Bravu este finalizată.
În acest moment se lucrează la ultima porțiune din calea de rulare, așternandu-se stratul suport de balast stabilizat.
La data recepției, cel mai tărziu în prima parte a anului viitor, noua arteră va contribui substanțial la scăderea cotelor de trafic pe Calea Domnească, dar și la dezvoltarea urbanistică a întregii zone.