Sala de sport de la Carabella este gata

Sala de sport de la Carabella este gata



Noua bază sportivă de la Colegiul Național „Constantin Carabella” este gata, iar elevii de la această prestigioasă unitate de învățământ pot beneficia, pentru prima dată, de condiții foarte bune pentru efectuarea orelor de educație fizică.

DAte tehnice:

- sala de sport are osuprafață de aproximativ 1.000 mp;
- teren exterior multifuncțional, acoperit cu tartan;
- vestiare;
- toate dotările aferente (gradene cu 120 de locuri, tabelă de marcaj, trambuline, panouri baschet, mese de tenis, sistem de sonorizare etc);

Cei 800 de elevi ai Colegiului Național Constantin Carabella, se vor bucură de o nouă sală de sport, a cărei reabilitare a fost finalizată, cu o valoare totală de 3 milioane de lei. 

De asemenea, la etajul 1 al clădirii au fost amenajate două vestiare pentru elevi, ambele dotate cu cabine de duș, bănci și cuiere.

Valoarea contractului este de 2.962.976,61 lei cu T.V.A, iar sursa de finantare este asigurata din bugetul local.

Alte sugestii

Scutire de la plata majorărilor de întârziere a taxelor și impozitelor locale
Scutire de la plata majorărilor de întârziere a taxelor și impozitelor locale
Lucrări ample pe str. „Calea București”. Restricții
Program Zilele Cetății 2023
Cifră record pentru investiții, la Târgoviște