Primăria Târgoviște scade factura la electricitate cu 60%, grație unui proiect european



Primăria Târgoviște a semnat contractul de execuție de lucrări aferent unui proiect pe fonduri euopene care prevedere modernizarea sistemului de iluminat public. Valoarea proiectului este peste 22 de milioane de lei.

Potrivit administrației locale, prin acest proiect se dorește reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public stradal prin montarea a 3.137 de aparate de iluminat bazate pe tehnologia LED, implementarea unor sisteme de alimentare cu panouri fotovoltaice pentru trecerile de pietoni, care vor funcționa și pe baza senzorilor de mișcare. Senzorii de mișcare vor comanda creșterea fluxului luminos al aparatelor în momentul în care persoane se angajează în traversarea trecerii de pietoni.

Proiectul mai prevede:

- dezvoltarea unui sistem de management prin telegestiune, care va asigura urmărirea de la distanță a iluminatului (prin dispecerat) și va permite controlul unitar al sistemului de iluminat, precum și controlul individual sau în grup al punctelor luminoase;

- sistematizarea iluminatului în funcție de puteri și tipuri de aparate;

- suplimentarea rețelei de iluminat public, acolo unde este cazul;

„Prin implementarea proiectului se va produce o scădere a facturii la energia electrică aferentă iluminatului public de aproximativ 60%, costurile de întreținere a rețelei fiind de asemenea mult mai reduse”, a precizat primarul Cristian Stan. 

Durata de execuție este de cel mult 12 luni, iar lucrările vor debuta luna viitoare.

Alte sugestii

Modificări aduse în programul de transport public în comun
Străzile din Târgoviște, spălate cu detergent special
Târgoviștenii au mers, pentru prima dată, cu Mercedes Citaro Hybrid
Drum lărgit pe 4 benzi și pistă de biciclete către zona UM Gara și Dâmbovița Mall
Mâine, 31 martie, ultima zi de plată a taxelor și impozitelor locale, fără majorări de întârziere și cu bonificație de 10%