Parcul Mitropoliei din Târgoviște intră în reabilitare. Peste 400 de arbori și arbuști noi vor fi plantați

Parcul Mitropoliei din Târgoviște intră în reabilitare. Peste 400 de arbori și arbuști noi vor fi plantați


21.11.2019

Primăria Târgoviște a semnat contractul de execuție de lucrări pentru proiectul “Reabilitare și modernizare Parcul Mitropoliei, Municipiul Târgoviște”.

Investiția presupune, printre altele, restaurarea ruinelor existente, punerea în valoare și protejarea acestora, refacerea turnului principal de acces în incintă, refacerea zidurilor vechiului Paraclis al Mitropoliei, marcarea în teren a fântânii vechii Mitropolii sau amenajarea aleilor de acces.

Totodată, se va proceda la desfacerea integrală a pavimentului existent şi la realizarea unui pavaj nou, diferenţiat, în funcţie de specificul suprafeţei destinate circulaţiei pietonale:

- zona alei pietonale, promenadă;
- zona loc de joacă pentru copii și paviment fără rosturi (zona pentru role, skateboard);
- construirea acceselor în parc de tip plan înclinat (rampă), fără trepte sau borduri în vederea asigurării unui acces facil persoanelor cu dizabilităţi, bicicliştilor, cărucioarelor pentru copii, etc;

În același timp, se vor extinde și înfrumuseța zonele verzi, urmând a se planta vegetaţie înaltă (8 - 10 metri – aliniament cu platani), vegetaţie medie (4 - 6 metri – plantaţie de magnolii) sau vegetaţie joasă (gazon şi amenajări florale), în total urmând a fi plantați peste 400 de arbori și arbuști.

În plus, vor fi reconstruite fântânile arteziene, vor fi modernizate toate rețelele edilitare și se va asigura dotarea cu mobilier urban modern şi de calitate (băncuţe, coşuri de gunoi, rastel pentru biciclete, figurine urbane etc.).

Alte sugestii

Scutire de la plata majorărilor de întârziere a taxelor și impozitelor locale
Scutire de la plata majorărilor de întârziere a taxelor și impozitelor locale
Lucrări ample pe str. „Calea București”. Restricții
Program Zilele Cetății 2023
Cifră record pentru investiții, la Târgoviște