Dezinsecție prin pulverizare aeriană, la Târgoviște

Dezinsecție prin pulverizare aeriană, la Târgoviște


Dezinsecție prin pulverizare aeriană, la Târgoviște

În perioada 9 – 13 iunie 2022, în intervalul orar 05:30 – 10:00, Primăria Târgoviște va derula activități de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi, tigru de platan etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa municipiului, inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom.

Acțiunea se va efectua în prima zi a intervalului, iar în cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină), la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.

Substanţele folosite pentru combaterea dăunătorilor sunt insecticidele „Aqua K-Othrine EW20” și „SOLFAC TRIO 140 NF”, produse avizate de Ministerul Sănătății. Ele nu sunt dăunătoare pentru oameni și nici pentru mediul înconjurător, însă sunt toxice pentru albine și organismele acvatice.

Pentru evitarea intoxicațiilor familiior de albine se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul. De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.

Alte sugestii

Bradul de Crăciun se aprinde pe 5 decembrie. Programul complet al manifestării!
Lucrări în Târgoviște
Târgoviște se pregătește de sărbătoare! Zilele Cetății, 2024: concerte, expoziții și activități pentru toate vârstele
Table inteligente, în școlile târgoviștene
Stradă închisă pentru asfaltare, în Târgoviște