Creșa Nr. 8, aproape de finalizare
Proiectul de modernizare, reabilitare şi extindere a Creşei Nr. 8, din Târgoviște, situată în cartierul Mihai Viteazul (fostul microraion IX), este aproape de finalizare.
Este vorba despre un proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, unde au început deja să se facă amenajările interioare.
Primarul municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan, a declarat că această unitate de învăţământ va fi finalizată până la începutul noului an şcolar din această toamnă.
Corpul vechi al clădirii avea 300 de mp, iar prin extindere, suprafața utilă va ajunge la 800 de mp.
Tot prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală mai sunt în derulare proeicte la Creşa Nr. 14, la Creşa Nr. 13, la CreşaNr. 16 şi la Creşa Nr. 2.