Ansamblul Brâncovenesc Potlogi

Ansamblul Brâncovenesc Potlogi

Turism în Dâmboviţa


Program

Deschis
Vezi programul

Address

DJ711A, Potlogi 137370, România

Telefon

Despre

Potlogii constituie o emblemă a stilului brâncovenesc. Născut ca un fenomen artistic de sinteză între elemente autohtone și cele de influență atât orientală, cât și occidentală, între tradiție și inovație artistică, stilul brâncovenesc a biruit peste timp.
Complexul monumental, care se întinde pe o suprafață de 23.000 de metri pătrați, era alcătuit din mai multe elemente: poarta de intrare, încăperile corpului de gardă, locuinţele slujitorilor curţii, cuhnia, droşcăria, vechea casă boierească și, evident, cel mai important, palatul.
Alături se află biserica, înălțată tot de voievod, în 1683, pe când era mare spătar. Ansamblul este format dintr-o incintă dreptunghiulară, compartimentată în trei curți, separate prin șiruri de clădiri cu portice și ziduri: curtea de primire, curtea slujitorilor şi grădinile.
Cea mai întinsă dintre curţi este curtea de primire, de formă aproape pătrată, ce se întinde de la intrare până la faţada de sud a palatului. Curtea de serviciu, sau a slujitorilor, era drepunghiulară și ceva mai scurtă. Era situată la stânga celei principale şi avea accesul pe latura de vest a incintei.
Cea de a treia curte, care forma grădina, cuprinde toată partea de nord (circa 2/3 din incintă), inclusiv clădirea palatului, până în lunca Sabarului.

Photo Gallery

Alte sugestii

CASA ROMANȚEI

Muzeu / Turism în Dâmboviţa

Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa

Turism în Dâmboviţa

Muzeul Etnografic ”Dumitru Ulieru” Pietroşiţa

Turism în Dâmboviţa

Casa Atelier „Gabriel Popescu”

Turism în Dâmboviţa

Casa memorială "Ion Luca Caragiale"

Turism în Dâmboviţa