Concert extraordinar de Crăciun, susținut de Orchestra Simfonică „Muntenia”, dirijor Daniel Jinga

Concert extraordinar de Crăciun, susținut de Orchestra Simfonică „Muntenia”, dirijor Daniel Jinga


Gazdă:


15, Târgoviște, România

Data și ora:

Despre

Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creştine, Crăciunul e aşteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă.
Timpul parcă stă puțin în loc și găsim răgazul de a ne bucura de prezent mai mult decât în oricare altă perioadă.
Cu acest gând, de tihnă și introspecție sufletească, vă invităm la concertul extraordinar de Crăciun, susținut de Orchestra Simfonică „Muntenia”, dirijor Daniel Jinga.
Așadar, pe data de 20 decembrie, începând cu ora 18:00, vă așteptăm la Clubul Studenților pentru a ne bucura de magia Sărbătorilor de iarnă, alături de sopranele Andreea Bucur și Daniela Bucșan, precum și de baritonul Iordache Basalic și tenorul Alin Stoica.
Spectacolul se va desfășura în conformitate cu măsurile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SARS-CoV-2.
Accesul publicului se va face pe baza invitației care poate fi ridicată de la sediul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, începând cu data de 15 decembrie 2021.