Au început lucrările de modernizare a Pieței Revoluției

Au început lucrările de modernizare a Pieței Revoluției


13.02.2020

Săptămâna aceasta au debutat lucrările de execuție aferente proiectului “Reabilitare și Modernizare Piață Revoluției, Municipiul Târgoviște”, proiect care va schimba total întreagă zona pietonală care pornește de la Bulevardul Libertății, prin față fostei cofetării “Casata”, către Primăria Târgoviște, precum și trotuarul din față blocurilor C, până la sediul ITM Dâmbovița.

În cadrul uneia dintre cele mai spectaculoase investiții de reabilitare implementate vreodată în Târgoviște, se prevede amenajarea unui spațiu pietonal și de petrecere a timpului liber, care va întregi modernizarea zonei centrale a municipiului Târgoviște.

În linii mari, vor fi realizate lucrări de desfacere integrală a pavimentului existent și de realizare a unui pavaj nou, diferențiat, în funcție de specificul suprafeței, se va instala mobilier urban modern (bănci cu copertină, rastel pentru biciclete, zona de relaxare pentru grupuri, coșuri de gunoi selectiv, fântâni de băut apă), iluminatul exterior urmând a fi inclusiv încastrat în pavaj.

Totodată, se vor crea generoase spații verzi gazonate, vor fi plantați arbori și se vor realiza amenajări florale.

Valoarea contractului este de 1.844.560 lei, iar durata de execuție nu va depăși 12 luni.

Similar Suggestions

Lucrări în Târgoviște
Târgoviște se pregătește de sărbătoare! Zilele Cetății, 2024: concerte, expoziții și activități pentru toate vârstele
Table inteligente, în școlile târgoviștene
Stradă închisă pentru asfaltare, în Târgoviște
Scutire de la plata majorărilor de întârziere a taxelor și impozitelor locale