Amenzi mai mari, de astăzi, pentru încălcarea ordonanţelor militare

Amenzi mai mari, de astăzi, pentru încălcarea ordonanţelor militare


03.04.2020

Astăzi a intrat în vigoare ordonanţa de urgenţă care prevede amenzi mai mari pentru persoanele care nu respectă regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă.

Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut şi au următoarele valori: minim 2.000 lei şi maxim 20.000 lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cât erau până acum.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei, conform Agerpres.

Pentru cei care nu respectă prevederile legale au fost prevăzute şi alte sancţiuni:

- confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie;

- interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;

- suspendarea temporară a activităţii;

- desfiinţarea unor lucrări;

- refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancţiune vor fi aplicate în funcţie de natura şi gravitatea faptei.

Similar Suggestions

Bradul de Crăciun se aprinde pe 5 decembrie. Programul complet al manifestării!
Lucrări în Târgoviște
Târgoviște se pregătește de sărbătoare! Zilele Cetății, 2024: concerte, expoziții și activități pentru toate vârstele
Table inteligente, în școlile târgoviștene
Stradă închisă pentru asfaltare, în Târgoviște