A început montarea celor 4 stații electrice de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in

A început montarea celor 4 stații electrice de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in


Activitatea de montare a celor 4 stații electrice de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in se realizează în cadrul contractului de achiziție publică de produse privind furnizarea, montarea, instalarea și punerea în funcțiune a stațiilor de reîncărcare cu putere înaltă în curent continuu 50 kw, aferente obiectivului: „Dezvoltarea infrastructurii de alimentare a autovehiculelor cu energie electrică prin achiziția a 4 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-în”!

Valoarea contractului este de de 576.000 lei fără T.V.A, iar finanțarea este asigurată în cadrul "Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-în", gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu.

Cele 4 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice sunt montate în următoarele locații: strada Ialomiței (în vecinătatea Complexului Turistic de Natație), parcarea de lângă Piața Bărăției, strada Justiției (lângă Casă Armatei și stadion), parcarea de lângă BRD (vis-a-vis de Biblioteca Județeană).

Stațiile au o capacitate de minim 2 iîncărcări/oră/stație de încărcare. Ele vor fi puse în funcțiune luna aceasta.

Similar Suggestions

Bradul de Crăciun se aprinde pe 5 decembrie. Programul complet al manifestării!
Lucrări în Târgoviște
Târgoviște se pregătește de sărbătoare! Zilele Cetății, 2024: concerte, expoziții și activități pentru toate vârstele
Table inteligente, în școlile târgoviștene
Stradă închisă pentru asfaltare, în Târgoviște