Încep lucrările de reabilitare a monumentului istoric “Poarta Dealu - Vânătorilor”

Încep lucrările de reabilitare a monumentului istoric “Poarta Dealu - Vânătorilor”


Luni, 03.07.2023, vor începe lucrările având ca obiect restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a obiectivului monument istoric “Poarta Dealu - Vânătorilor”, construcție emblematică pentru orașul nostru.

Pe durata desfășurării lucrărilor, strada „Aleea Coconilor” va fi închisă circulației auto și pietonale, pe tronsonul cuprins între strada „Calea Domnească” și intrarea în Parcul Chindia.

Pentru accesul în zonă pot fi folosite două rute alternative, respectiv strada „Nicolae Dobrin” (acces dinspre strada „Justiției”), cu intrare/tranzit prin parcarea stadionului, precum și strada „Cornel Popa”.

Execuția vizează, în linii mari, refacerea, în tehnică tradițională, folosindu-se cărămidă de epocă, a celui de-al doilea arc al porții și a bolții dintre cele două arce, refacerea zonelor de zidărie degradată cu același tip de cărămidă, refacerea integrală a paramentului și rostuirea acestuia, urmată de operațiunea de protejare, punerea în valoare a monumentului istoric prin realizarea unui sistem de iluminat arhitectural și stradal, în concordanță cu amplasamentul și refacerea pavajului.

De menționat că pe acest sector de drum nu vor exista trotuare, pentru a păstra imaginea istorică. Circulația pietonală va fi demarcată de cea auto prin bolarzi cilindrici din piatră, cu diametrul de 25 cm. Zidurile din subteran se vor marca prin caramidă de pardoseală.

Proiectul își propune și mărirea gabaritului de liberă trecere pe sub “Poarta Dealu - Vânătorilor”, sporirea siguranței circulației și îndepărtarea pericolului de a se deteriora poarta.

Zona pentru care s-au proiectat lucrările de reamenajare și asfaltare ale drumului și trotuarelor este în lungime de 110 metri, cu excepția zonei de sub  “Poarta Dealu - Vânătorilor” (36 metri) care va fi realizată de către Institutul Național al Patrimoniului (I.N.P.) Bucuresti cu pavaj specific, intervențiile vizând o suprafață vastă, nu numai monumentul în sine.
Reamintim că este vorba de un monument istoric de clasa A, datând din secolul al XVII-lea, care nu a fost niciodată restaurat și aflat într-o stare avansată de degradare.

Valoarea totală a investiției este de 3.471.151,49 lei (cu TVA), I.N.P. asigurând achiziția și finanțarea lucrărilor efective de restaurare a monumentului, Primăria Târgoviște suportând intervențiile conexe, de relocare a utilităților și de reconfigurare a străzii Coconilor.

Similar Suggestions

Bradul de Crăciun se aprinde pe 5 decembrie. Programul complet al manifestării!
Lucrări în Târgoviște
Târgoviște se pregătește de sărbătoare! Zilele Cetății, 2024: concerte, expoziții și activități pentru toate vârstele
Table inteligente, în școlile târgoviștene
Stradă închisă pentru asfaltare, în Târgoviște