Târgoviște. A treia acțiune de combatere a insectelor de disconfort, prin pulverizare aeriană


Primăria Municipiului Târgovişte informează că în perioada perioada 27 iulie - 2 august, în intervalul orar 05.30 și 09.30, se va efectua o nouă acțiune de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa Municipiului Târgovişte (inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom).

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină), la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități. 

Se vor folosi substanțe avizate de Ministerul Sănătăţii Publice - Comisia Naţională pentru Produse Biocide, care fac parte din grupa a III-a de toxicitate. 

Substanţa folosită pentru combaterea dăunătorilor este EXIT 100 EC, insecticid formulat pentru aplicare ULV. 
Produsul nu este dăunător pentru oameni și nici pentru mediul înconjurător, însă este toxic pentru albine și organismele acvatice.

Pentru evitarea intoxicațiilor familiior de albine se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul.

De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.

Similar Suggestions

Modificări aduse în programul de transport public în comun
Străzile din Târgoviște, spălate cu detergent special
Târgoviștenii au mers, pentru prima dată, cu Mercedes Citaro Hybrid
Drum lărgit pe 4 benzi și pistă de biciclete către zona UM Gara și Dâmbovița Mall
Mâine, 31 martie, ultima zi de plată a taxelor și impozitelor locale, fără majorări de întârziere și cu bonificație de 10%