Școala Nr. 6 va face obiectul celui mai mare proiect care a vizat vreodată o unitate de învățământ târgovișteană


În cadrul POR 2014-2020, Axa Prioritară 10, "Îmbunătățirea Infrastructurii Educaționale", investiția cu titlul "Îmbunătățirea infrastructurii Educaționale prin Extinderea, Reabilitarea, Modernizarea și Echiparea Școlii Gimnaziale "Tudor Vladimirescu" din Târgoviște, a depășit etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității și a trecut în faza următoare de evaluare.

Astfel, în cadrul unei finanțări în valoare totală de 22.487.266, 06 lei (inclusiv TVA), se dorește realizarea următoarelor intervenții:

✅ REABILITAREA INTEGRALĂ A CORPULUI PRINCIPAL DE CLĂDIRE (Înlocuire tâmplărie; Refacerea instalației electrice; Înlocuirea rețelei de apă și dotarea cu hidranți; Anvelopare; Finisaje interioare și exterioare; Modernizare grupuri sanitare; Instalarea unui sistem de supraveghere video; Instalarea unui sistem de comunicare audio;).

✅ REABILITAREA SĂLII DE SPORT (Supraetajarea corpului existent în vederea amenajării unei săli de gimnastică; Anvelopare; Înlocuire tâmplărie;)

✅ SALA DE FESTIVITĂȚI ȘI CORP ADMINISTRATIV (în prelungirea clădirii școlii, separat printr-un rost de dilatație, se va construi un imobil format din două corpuri dreptunghiulare – corpul sălii de festivități, având 610 locuri și corpul administrativ);

✅ AMENAJAREA CURŢII ŞI A BAZEI SPORTIVE (asfaltare; amenajarea a două terenuri de baschet; amenajare peisagistică; construire teren de minifotbal cu gazon artificial, nocturnă şi tribună; pistă atletism din tartan, groapă de nisip; teren de badminton.

Unitatea de învățământ va beneficia și de mobilier, dotări de laborator, dotări cabinet stomatologic, dotări sala de mese, dotări sala de sport, dotări cabinete școlare, dotări sala de festivități.

Durata de execuție este de cel mult 24 de luni, iar licitația de execuție va fi lansată luna viitoare.

Similar Suggestions

Duminică, în ziua de votare, program normal în Transportul Public
Lucrările la arena „Eugen Popescu” sunt în toi. Se lucrează la montarea gazonului și la cele două tribune
Pasajul de pe strada "Petru Cercel", redat circulației
Când vom primi primul autobuz Mercedes-Benz Citaro Hybrid
Creșa 8, „casă” modernă pentru 100 de copii