COVID19. Autoritățile sunt la datorie, pe străzi. Măsuri de limitare a răspândirii pandemiei


Poliția Locală Târgoviște a acționat, în ultimele 24 de ore, pe raza Municipiului, sub coordonarea Poliției Municipiului Târgoviște.

Astfel, au fost legitimate 153 persoane și au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea dispozițiilor Ordonanței Militare Nr. 3/2020.

Totodată, a fost depistată o persoană fără adăpost care a fost preluată de către Direcția de Asistență Socială Târgoviște.

Primăria Municipiului Târgoviște, prin Direcția de Asistență Socială, monitorizează în acest moment un număr de 273 de persoane vârstnice și vine în sprijinul târgoviștenilor de peste 65 ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor.

Dacă vă aflați în situația de mai sus sau cunoașteți o persoană care se încadrează în categoria prezentată, vă rugăm să vă adresați Direcției de Asistență Socială Târgoviște.

Solicitările vor fi efectuate telefonic, la numerele:

- 0372.764.198 ( zilnic între orele 08:00 – 16:00);
- 0742.087.920 (non-stop).

Astăzi, începând cu 17.30, va avea loc o amplă acțiune de dezinfectare a străzilor și trotuarelor din Municipiului Târgoviște.

Vor fi spălate în primă fază străzile și trotuarele și după aceea se va acționa cu substanțe dezinfectante care sunt agreate de Comisia Națională pentru Biocide din cadrul Ministerului Sănătății.

Similar Suggestions

Modificări aduse în programul de transport public în comun
Străzile din Târgoviște, spălate cu detergent special
Târgoviștenii au mers, pentru prima dată, cu Mercedes Citaro Hybrid
Drum lărgit pe 4 benzi și pistă de biciclete către zona UM Gara și Dâmbovița Mall
Mâine, 31 martie, ultima zi de plată a taxelor și impozitelor locale, fără majorări de întârziere și cu bonificație de 10%