Cinematograful Independența, clădire simbol a Târgoviștei, a intrat în reabilitare

Bookmark
Like
Dislike
Share

13.11.2019

Primăria Târgoviște a dat startul lucrărilor de reabilitare a Cinematografului Independența. Obiectivul va fi finalizat în toamna anului viitor.

Valoarea investiţiei se ridică la 8.800.000 de lei. Este vorba despre un proiect derulat prin Compania Naţională de Investiţii.

După reabilitare, sala de cinema va avea aproximativ 480 de locuri.

Ce presupune proiectul

Proiectul presupune reabilitarea integrală a clădirii, interior-exteror. De asemenea, vor fi dotări pentru o sală cinema şi aceasta va fi o sală funcţională.

Cinematograful Independența a fost preluat în administrare de către Primăria Târgovişte, de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor ”România Film”, în 2010 și se afla în stare avansată de degradare. A fost construit în 1977, iar suprafaţa construită a cinematografului este de 1.400 de metri pătraţi.

De atunci singura activitate care a avut loc în cinematograf a fost, pentru o perioadă scurtă de timp, o sală de bingo, într-o încăpere a clădirii.

Article-Photo-Gallery


Published

More like this

Crafted on Eventya
Târgoviște City App AI Assistant
Hi! I'm Târgoviște City App's AI assistant. How can I help?
AI-generated content may be inaccurate. ·