Heading 1

Salvează
Apreciază
Nu îmi place
Distribuie

27.11.2019

Un alt fost punct termic din Municipiul Târgoviște, situat în cartierul Vlad Țepeș (Microraionul nr. XI), va fi reabilitat și va primi o destinație concretă.

Investiția vizează amenajarea unui centru destinat copiilor cu autism sau sindrom Down.

Acest obiectiv va fi realizat prin refuncționalizarea fostului PT 1, situat pe strada Ion Ciorănescu din cartierul Vlad Țepeș (Microraionul nr. XI).

„În perioada următoare, foarte multe astfel de foste puncte termice, existente în toate cartierele municipiului Târgoviște, vor intra în reabilitare, urmând a găzdui fie cluburi ale pensionarilor, fie centre de asistență socială, fie alte obiective necesare orașului nostru”, a precizat edilul Cristian Stan.

Lucrările au o valoare de 1,3 milioane de lei, bani de la bugetul local. Practic, aici va fi relocat centrul care funcţionează acum într-un spaţiu închiriat, situat pe strada lt. Stancu Ion, în zona Pieţei 1 mai.

Mai multe

Crafted on Eventya
Asistent AI Târgoviște City App
Salut! Sunt asistentul AI Târgoviște City App. Cu ce te pot ajuta?
Conținutul generat de AI poate fi inexact. ·