Concert aniversar  "Regele naiului"

Concert aniversar "Regele naiului"


Gazdă:


15, Târgoviște, România

Data și ora:

Despre

Numit și „Regele naiului”, datorită măiestriei cu care mânuiește acest instrument deosebit, bucurându-se de succes la nivel mondial și având în palmares numeroase premii și distincții, binecunoscutul naist dâmbovițean Gheorghe Zamfir a aniversat anul acesta 80 de ani de la naștere. 
În acest context, în semn de prețuire și respect pentru cel care cu cinste, de foarte mulți ani, duce numele țării și al neamului românesc în toate colțurile lumii, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, organizează, la Târgoviște, un concert aniversar. Acesta face parte din Proiectul „Gheorghe Zamfir – identitate naţională în universalitate”, proiect care cuprinde mai multe spectacole. 
Astfel, pe data de 10 decembrie 2021, la Clubul Studenților din Târgoviște, începând cu ora 19:00, vă invităm la un regal muzical oferit de maestrul Gheorghe Zamfir și invitații săi, alături de Orchestra Simfonică „Muntenia”, a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița.
 Spectacolul se va desfășura în conformitate cu măsurile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SARS-CoV-2.
Accesul publicului se va face pe baza invitației care poate fi ridicată de la sediul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, începând de luni, 6 decembrie 2021.