Proiectul de anvergură de la Școala „Matei Basarab” este în grafic

Proiectul de anvergură de la Școala „Matei Basarab” este în grafic


Școala „Matei Basarab” din Târgoviște se află în plin proces de extindere, reabilitare, modernizare și echipare. Valoarea finanțării accesate de către administrația locală târgovișteană este de 22.223.977,79 lei.

Vorbim de cea mai mare investiție pe fonduri europene care a vizat vreodată o unitate de învățământ din Târgoviște.

Școala va fi reabilitată în întregime, va beneficia de o sală de sport, de laboratoare noi și de o sală multifuncțională, de un teren de sport exterior ultramodern și va avea parte și de dotări didactice, de dotări gospodărești, de dotări și echipament sportiv pentru sala de sport și terenul exterior, de echipament audio-video, de echipament IT și software și de mobilier nou.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa 10, care vizează Îmbunătățirea Infrastructurii Educaționale.

Pe toată perioada lucrărilor elevii sunt relocați în două unități din municipiu astfel: clasa întâi și clasa pregătitoare vor învăța la Școala Nr.11 „Paul Bănică”, cu program de dimineață, iar celelalte clase vor studia la Liceul „Spiru Haret”, după-amiaza.

Similar Suggestions

Scutire de la plata majorărilor de întârziere a taxelor și impozitelor locale
Scutire de la plata majorărilor de întârziere a taxelor și impozitelor locale
Lucrări ample pe str. „Calea București”. Restricții
Program Zilele Cetății 2023
Cifră record pentru investiții, la Târgoviște