CASA CU ZODII ȘI CEAS - CASA IRIMESCU-CÂNDEȘTI

Targoviste in pictures!


About

Mesajul care se desprinde din povestea casei Irimescu Cândești aflată la numărul 1 al Străzii Ion C. Visarion din Târgoviște, este elocvent pentru povestea din spatele acestuia: „ Teme-te de reversul medaliei! “.
Proprietarul casei, Ion Irimescu-Cândeşti, a fost licențiat în Drept, fruntaș al baroului dâmbovițean și membru marcant al Partidului Naţional Liberal, făcând parte din conducerea PNL Dâmboviţa, calitate în care a obținut și un post de parlamentar în perioada interbelică. A fost ales Deputat din partea liberalilor timp de 6 ani și a îndeplinit şi funcţia de prefect al judeţului Dâmbovița în 1927, iar în 1945 a plecat din vechea organizaţie liberală şi se pare că a înfiinţat în Dâmboviţa Partidul Naţional Liberal-Tătărescu.
A fost colaborator al unor publicaţii precum „Voinţa” şi „Viitorul Dâmboviţei” și și-a încercat și talentul de scriitor, publicând în tinerețe o piesă de teatru numită „Jertfa”, care a fost prefațată de către Ion Alexandru Brătescu Voinești! Și într-adevăr, vom vedea, că a trebuit să plătească „ceva” prin jertfă. Nu vom afla niciodată ce anume a fost acel „ceva”, pentru care a pățit următoarele: a avut doi copii, o fată și un băiat. Până aici, totul bine. Bucurie. Fiica, însă, ca „fata babei”, nu numai că era foarte urâtă, dar și nemaipomenit de încrezută (vă puteți imagina cum era, dacă istoria consemnează). S-a căsătorit totuși de tânără și a plecat din oraș. Norocul încrezutului! (știți voi, zicala cu fudulul). Mă rog, să nu ne pierdem în provincialisme... Băiatul, Șerban, se considera, de asemenea, foarte deștept, fiind absolvent al Liceului Ienăchiță Văcărescu, însă, nu a reușit să treacă examenul de intrare la facultatea de Medicină (cred și eu, pe vremea aceea mă gândesc că era imposibil de greu). Cu toate acestea, în 1940, Șerban Irimescu a plecat să facă studii universitare la Charlottenburg, lângă Berlin. Nu a mai apucat să se întoarcă în orașul natal, deoarece a căzut victimă bombardamentelor teribile ale anglo-americanilor asupra Berlinului. A doua jertfă, după cea scrisă.

Photo Gallery

Similar Suggestions

Casa Petre Gh. Popescu

Targoviste in pictures!

CASA CU ZODII ȘI CEAS - CASA IRIMESCU-CÂNDEȘTI

Targoviste in pictures!

Casa Greff

Targoviste in pictures!

Berăria lui Filip Tomescu

Targoviste in pictures!

Casa Baron Barbu Bellu

Targoviste in pictures!