Buget record pentru investiţii, la Târgovişte, în 2020. Sunt în derulare 76 de proiecte

Buget record pentru investiţii, la Târgovişte, în 2020. Sunt în derulare 76 de proiecte


07.01.2020

Bugetul total pentru investiţiile care vor fi derulate în 2020 de către Primăria Târgoviște va fi de aproximativ 665 de milioane de lei şi este alcătuit din fonduri europene nerambursabile, sume prin PNDL, CNI, ANL, AFM, plus resurse financiare proprii ale administrației locale.

Primul obiectiv de investiţii va fi finalizat şi inaugurat chiar în această lună. Este vorba de Grădiniţa nr. 13, unde mai sunt de executat doar lucrările de amenajare a curţii şi locului de joacă.

Anul acesta vor fi finalizate proiectele care vizează Piaţa Tricolorului şi Cinematograful independenţa. Apoi, în scurt timp, se va da ordin de începere a lucrărilor pentru Parcul Mitropoliei şi va fi atribuit contractul de execuţie pentru Piaţa Revoluţiei (scuarul din faţa Primăriei până la Casa de Cultură a Sindicatelor).

De asemenea, edilul Cristian Stan a precizat că se fac demersuri în colaborare cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, pentru construirea unei parcări subterane în perimetrul din faţa Cinematografului Independenţa.

PROIECTE ÎN DIFERITE STADII:

📌 - Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin extinderea, reabilitarea, modernizarea şi echiparea Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Târgovişte, jud. Dâmboviţa, valoarea 18.496.227,26 lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin POR 2014-2020;

📌 - Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa 14 Târgoviște, valoarea 4.578.979,00 lei , finanțarea fiind asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală;

📌 - Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa 13 Târgoviște valoarea 5.955.736,73 lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală;

Pe toate cele 3 șantiere se lucrează în ritm susținut, lucrările urmând a fi finalizate în acest an.

Aamplu program de investiții în baza materială a unităților școlare din municipiul Târgoviște:

- Realizare Bază sportivă la Colegiul Naţional "Constantin Carabella" din Municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa;

- Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa 14 Târgoviște;

- Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa 13 Târgoviște;

- Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa 16 Târgoviște;

- Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa 8 Târgoviște;

- Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin reabilitarea, modernizarea şi echiparea Grădiniţei cu Program Prelungit Nr.13 din Târgovişte, jud. Dâmboviţa;

- Construire gradinita in cartierul Sagricom;

- Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin extinderea, reabilitarea, modernizarea şi echiparea Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Târgovişte, jud. Dâmboviţa;

- Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin extinderea, reabilitarea, modernizarea şi echiparea Şcolii Gimnaziale „Matei Basarab” din Târgovişte, jud. Dâmboviţa;

- Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin reabilitarea, modernizarea, extinderea şi echiparea Grădiniţei nr.8 „Raza de Soare” din Târgovişte, jud. Dâmboviţa;

Proiectul “Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin reabilitarea, modernizarea şi echiparea Grădiniţei cu Program Prelungit Nr.15 din Târgovişte, jud. Dâmboviţa”, a fost finalizat în luna noiembrie, cu 2 luni în avans față de termenul prevăzut în contract.

Similar Suggestions

Scutire de la plata majorărilor de întârziere a taxelor și impozitelor locale
Scutire de la plata majorărilor de întârziere a taxelor și impozitelor locale
Lucrări ample pe str. „Calea București”. Restricții
Program Zilele Cetății 2023
Cifră record pentru investiții, la Târgoviște