Au fost montate primele 3.000 de scaune pe arena Chindiei Târgoviște



Stadion „Eugen Popescu”, din Târgoviște, arena pe care va evolua Chindia Târgoviște, se află în reabilitare, iar lucrările avansează de la o zi la alta. Primele 3.000 de scaune noi au fost montate în weekendul trecut.

„Cu toate dificutățile avute, în pofida faptului că unii cântau, cu ipocrizie, prohodul acestei investiții, arena târgovișteană începe să arate din nou a stadion. Suntem pe cale să finalizăm lucrările de consolidare substanțiale, foarte importante, însă mai puțin evidente, iar de acum înainte progresul investiției va fi vizibil în fiecare zi. Am spus-o și o repet: așa cum am finalizat sute de investiții în Târgoviște, de numele actualei administrații se va lega și reconstrucția, aproape din temelii, a stadionului Eugen Popescu, casă nouă pentru F.C. Chindia și suporterii târgovișteni”, a precizat primarul Cristian Stan.

Stadiul lucrărilor

- Mai bine de jumătate din tribuna care se reabilitează este acum finalizată, în condițiile în care a fost realizată inclusiv hidroizolația. În plus, au fost comandate deja tabelele de marcaj. 

- Se lucrează în continuare la tribuna veche pe toate fronturile, atât la încăperile de sub tribună, cât și la exterior, dar și la tribuna metalică, la acest moment fiind în picioare și structura corpului administrativ. 

Similar Suggestions

DESTINAȚIA ANULUI 2022 - Suntem în față și așa trebuie să rămânem, până la finish!
Transport local gratuit pentru elevi pe raza Municipiului Târgoviște
Stadiul lucrărilor la Creșa Nr. 2
Târgovişte în topul orașelor din România la secțiunea „City Break”. Votează pentru locul I!
Festivalul Babel, 10-19 iunie 2022