Parc nou în Târgoviște, cu finanțare europeană de peste 7 mil. lei
About
Miercuri, 2 octombrie 2019, la Primăria Târgoviște, în prezența directorului Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Mușat, precum și a președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a fost semnat contractul de finanțare pe fonduri europene având că obiect „Amenajare Parc Public de Agrement și Loisir UM Gara”.
Astfel, pe o suprafață de 16.481 mp, situată pe locația fostei UM Gara în vecinătatea noului mall, se va construi un parc public de agrement, investiție care, în afara amenajării unei suprafețe de peste 14.000 mp., ca și spațiu verde, presupune construirea în plus a unei piațete și a unei fântâni arteziene, a unui loc de joacă, a unei zone de fitness, a unei biblioteci în aer liber, dar și amenajarea aleilor pietonale și a pistelor pentru biciclete.
Spațiul verde presupune zone cu vegetație bogată și peluze ce pot fi folosite ca locuri de picnic. Se vor planta aproximativ 500 de arbori și arbuști din specii rășinoase și foioase și se vor amenaja zone cu flori.
Va exista și un sistem automat de irigații. Iluminatul ambiental se va realiza cu stâlpi de iluminat și corpuri LED, iar iluminatul decorativ va presupune bolarzi și proiectoare. Vor fi amplasate cișmele și toalete.
De asemenea, parcul va fi dotat cu bănci, coșuri de gunoi, rastele și o stație de biciclete.
Valoarea investiției este de 7.080.721,49 lei, inclusiv TVA, durata de execuție maximă este de 12 luni, iar sursa de finanțare a lucrărilor amintite este asigurată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4, Prioritatea de Investiții 4.2, “Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului”.
Lucrările vor debuta în cel mult 2 săptămâni.